Decameronul (vol. 1) - Giovanni Boccaccio

De câte ori cuget la voi, prea-drăgălaşe doamne, şi văd cât sunteţi de miloase din fire, tot de atâtea ori îmi dau seama că această carte, după părerea voastră, va începe în chip trist şi dureros, aşa cum este jalnica pomenire a molimei de ciumă prin care am trecut, pomenire pe care cartea mea o înscrie în fruntea ei şi care a fost deopotrivă de păgubitoare şi pentru cei care au trăit-o, şi pentru cei care au aflat în alte chipuri despre dânsa. Cu toate acestea însă, n-aş vrea ca asta să vă sperie, ca şi cum de-aţi citi înainte, aţi fi silite să petreceţi mai toată vremea lăcrimând şi suspinând din greu. Începutul acesta înfricoşător să vă fie cum îi e drumeţului un munte prăpăstios şi drept, la poalele căruia se întinde o pajişte frumoasă şi dezmierdătoare, care îi va fi la urmă cu atât mai plăcută, cu cât mai anevoioasă i-a fost truda urcuşului şi a coborâşului. Căci după cum durerea urmează bucuriei, tot astfel şi necazurile sfârşesc prin voie-bună.