Eminescu - Un Suflet Trudit - Nicolae Petrascu

Despre Eminescu s-a scris atât de mult ca nici despre unul din bărbaţii însemnați ai neamului românesc. Au scris cei ce l-au cunoscut în persoană, şi alţii care nu l-au cunoscut decât după scrierile sale şi din toate publicațiile acestea s-au format apoi concluzii asupra întregii individualităţi a lui Eminescu. Amintirile de faţă nu le-aş fi scris şi publicat dacă nu aş fi fost îndemnat spre aceasta de nenumărate ori şi din foarte multe părţi. Mi s-a zis, că eu care am fost prieten şi coleg cu Eminescu în liceul din Cernăuţi, care am petrecut cu dânsul cât timp a stat în Bucovina şi apoi cât timp a urmat studiile la Universitatea din Viena, sunt dator să dau publicului românesc amintirile mele despre acest prieten al meu, amintiri care vor interesa pe cunoscuţii, prietenii şi admiratorii lui Eminescu. Şi astfel m-am hotărât să urmez dorinţelor exprimate din atâtea părţi.

Teodor V. Ștefanelli

Dacă insistăm asupra traiului lui nenorocit, este că fiind contemporani cu el – fie chiar că nu i-am apucat decât cei din urmă ani – ne credem datori a privi omul aşa cum l-am cunoscut în realitate. Posteritatea va putea fi indiferentă, căci ea va privi numai opera poetului. Noi însă nu putem uita sufletul lui, suferinţele şi chinurile lui, am fost alături cu unele din ele şi nu putem să le înlăturăm din amintirea noastră. Trudit aşa în viaţă, la vârsta de 28 de ani, când alţii încep a trăi şi a simţi, el scrie, în 32 de variante, versurile: Mai am un singur dor, să mă lăsaţi să mor, ca singura dorinţă ce-i mai rămăsese în viaţă.

N. Petrașcu