Invierea zeilor . Leonardo da Vinci. Vol. 1

Depozitele breslei boiangiilor din Florenţa se aflau prin

preajma bisericii Orsanmichele. O îngrămădire de magazii,

hambare, coşmelii închipuite la repezeală şi cum a dat Dumnezeu,

slute, poncişe, plecate într-o rînă, cu propte şi fără, ieşind mai în

afară sau zgribulindu-se mai înăuntru, se pitulau printre casele

ce-şi adunau în sus atât de aproape unul de altul acoperişurile

de olane, încât nu se zărea printre ele decât o fâşie îngustă de

cer. În ulicioară, până şi ziua-n amiaza-mare domnea întunericul.

La intrarea prăvăliilor se bălăbăneau pe stinghii mostre de stofă

adusă de aiurea, vopsită la Florenţa, iar prin şanţul din mijlocul

străzii pavate cu lespezi lustruite de timp se scurgeau din cazanele

boiangiilor vopsele de diferite culori. Şi numai la fondachi (aşa li

se spunea depozitelor centrale), deasupra uşilor, atârnau scuturi

cu herbul Calimalei: pe un câmp roşu ca focul, un vultur de aur

cocoţat pe un balot de lâna albă.