Amintiri din pribegia dupa 1848 vol II. Ion Ghica

Iată urmarea istoriei mele. Bolliac ţi-o fi povestit-o până

când ne-am despărţit lângă Caransebeş. Am intrat în acest

oraş, cu toate că mi se spunea că pot găsi acolo pe duşman

fiindcă voiam să merg la Bem şi altă cale nu aveam. Nu era

nici imprudenţă, nici uşurinţă, nici exces de vitejie, ci numai

stăruinţa în a îndeplini hotărârea de a ajunge în sfârşit pe

Bem, după care alergam de vreo trei săptămâni. După ce

m-a lăsat Bolliac, eu am propus ungurului ce ne însoţea de

a intra cu mine în oraş, nevrând a expune pe Racoviţă2 şi p

Florescu3

. Ungurul a primit. Atunci şi băieţii n-au vrut să mă

lase a merge singur şi s-au rugat să le dau voie a veni şi ei. A

avut norocire a nu găsi pe vrăjmaş în oraş şi a apuca drum

Haţegului, unde, după o cale de un ceas, ajunserăm armata

ungurească ce se retrăsese din oraş. M-am întâlnit cu capul ei,

contele Lazar, şi merserăm împreună până spre Poarta de fier,

câmp vestit de glorie a lui Huniad4

cu turcii. M-am silit în tot

chipul să deştept puţină inimă în contele Lazar, care împreună

cu armata lui erau foarte demoralizaţi, îndemnându-l ca să ne

oprim şi să dăm acolo în acea poziţie minunată o bătaie în

cinstea lui Huniad. Dar în zadar îmi fu silinţa. Atunci îi lăsai şi

plecai cu soţii mei spre Haţeg.