Din Viata Regelui Carol I - Al. Tzigara-Samurcasu

Din Viata Regelui Carol I - Al. Tzigara-Samurcasu

Amintirile mele despre unchiul meu, regele Carol I al României, datează din cea mai fragedă copilărie, deoarece el venea aproape în fiecare an în Germania împreună cu mătuşa mea regina Elisaveta şi petrecea adeseori mai multe săptămâni la soacra lui, bunica mea, principesa mamă de Wied, în castelul Segenhaus, lângă Neuwied.

Regele era întotdeauna îmbrăcat civil; aşa păstrez în amintirea mea icoana unui domn foarte liniştit şi prietenos, însă grav, care câteodată mă apuca de bărbie cu un deget şi mă privea în ochi cu bunăvoinţă. El contrasta adânc cu mătuşa mea, care în temperamentul său expansiv ne strângea în braţe pe noi, copiii, şi ne copleşea cu nenumărate diminutive dezmierdătoare. Revăd încă pe rege în faţa mea, cum juca biliard cu tatăl meu, pe când fuma ţigări de foi, ceea ce ni se părea neobişnuit, deoarece eram deprinşi de la tatăl meu numai cu ţigarete.

De la unchiul şi de la mătuşa, precum şi de la doamnele şi domnii care-I însoţeau, auzeam multe despre ţara şi oamenii din România, care ne apărea ca o lume din povești cu întinsele sale câmpii, marele călduri de vară şi ierni geroase.

Eu avui prilejul să însoţesc adesea pe rege în plimbările sale în împrejurimile Castelului Peleş. El istorisea atunci cum clădise Castelul şi cum îl mărise, în măsura în care erau bani disponibili. Deosebit de mândru era de numeroasele terase cu răzoarele lor de flori. Adeseori vorbea de lunile de vară petrecute mai de mult în Mănăstirea Sinaia, de unde a căutat locul pe care s-a clădit Castelul şi unde schiţase planurile.

Regele, ca întemeietor al României moderne, arăta bucuros ceea ce crease în timpul lungii sale domnii.

În anul 1913 am fost de două ori în România. Era vorba atunci de nou creata ţară Albania, pentru care se căuta un suveran. Deoarece am fost solicitat de a primi coroana Albaniei, m-am adresat unchiului pentru a-i cere sfatul. Regele avea o mare influenţă asupra politicii balcanice şi vocea lui era mult preţuită şi în apusul Europei. El se interesa foarte mult de Albania, studiase adânc chestiunea şi era de părere că această ţară ar putea să trăiască independentă, dacă hotarele sale nu ar fi prea ştirbite de către vecinii săi. Oricum, încercarea de a lua în posesie acest tron merita să fie făcută. 

Când în toamna anului 1913 îmi luai rămas bun de la unchiul meu, el îmi înmână Marea Cruce a Ordinului Steaua României, cu care puteam să-mi fac intrarea în Albania. Acest Ordin era neutru şi nu ar fi provocat nicio gelozie între Marile Puteri, ceea ce ar fi putut să se întâmple, dacă la intrarea mea solemnă în Durazzo aş fi ales unul din Marile cordoane ale vreuneia dintre ele.

Aceasta a fost ultima dată când am văzut şi am vorbit cu această remarcabilă personalitate, care era întruparea simţământului de datorie. În anul următor moartea izbăvi pe marele rege de grozăviile războiului mondial, pe care-l prevăzuse.

WILHELM

PRINCIPE DE WIED